Performanța mănușilor de cameră curată este evaluată în primul rând printr-o serie de metrici de testare standardizate, care servesc drept bază de bază pentru selectarea mănușilor pentru a îndeplini cerințele unor medii curate specifice.
Testarea de curățenie utilizează în primul rând testarea LPC (Liquid Particle Count) pentru a evalua nivelurile de particule de pe suprafața mănușii; clasa de curățenie trebuie să se potrivească cu mediul de operare, cu standarde comune, inclusiv ISO 14644-1, IEST-RP-CC005.3 și ASTM D6978. De exemplu, în zonele farmaceutice de gradul A/B, cerința este ca particulele mai mari de 0,5 µm de pe suprafața mănușii să fie mai puțin de 1.500 pe m².
Testarea contaminanților chimici include teste NVR (Reziduuri non-Volatile), FTIR (spectroscopie cu infraroșu cu transformată Fourier), IC (cromatografie ionică) și teste GC (cromatografie gazoasă), utilizate, respectiv, pentru a detecta reziduuri ne{-volatile, contaminanți cum ar fi uleiul de silicon, concentrația de specii ionice și contaminanți organici.
Testarea performanței fizice acoperă parametri precum rezistența la tracțiune, alungirea la rupere și rezistența la perforare pentru a evalua durabilitatea și capacitățile de protecție ale mănușilor.
Performanța anti-statică este evaluată prin teste ESD (descărcări electrostatice)-în special măsurători de rezistență electrică; rezistența la suprafață a mănușilor anti-statice ar trebui să rămână stabilă în intervalul 10⁶–10⁹ Ω.
În ceea ce privește testarea de biosecuritate, controlul endotoxinelor este deosebit de critic în produsele biofarmaceutice, FDA specificând limite în ceea ce privește UE/dispozitiv.
